Bătrânul Lenin trăieşte ca şoimul singuratic. Parafrazându-l pe Alescandri, acesta a fost primul gând care mi-a răsărit în minte la vederea pleşuvei personalităţi istorice. Oricât nu ar susţine comuniştii moderni că Vladimir Ilici mai este încă viu, în sensul metaforic, evident, observ cu uşurinţă că acesta este mort mai mult ca oricând, şi asta pentru că, aparent, discipolii săi îi urmează învăţămintele, pe când, de fapt, aceştia demult au devenit mai ipocrizi decât ar crede ipocrizia însăşi.

În timp ce Vladimir Lenin, scuze, Voronin, recita (ca pe un vers) discursul său despre istorie, socialism, poporul sovietic, moştenirea lui Ilici, partid, alegeri şi necesităţile de azi ale Moldovei, mă tot întrebam cam câte cărţi semnate de marii ideologi comunişti a citit preşedintele? Mai curând a început el singur să scrie şi să aplice propriile teorii.

De fapt, în prezent, suntem martorii creării unui nou curent leninism, pe care am putea, fără rezerve, să îl numim voroninism. Principiile acestuia pot fi formulate şi de un copil. Societate egalitaristă în care toţi sunt egali, în funcţie de cine ţi-e tata. Toţi se bucură de acelaşi statut social şi economic, în dependenţă de cât ai reuşit să furi aflându-te la putere. Se mai adaugă aici şi principiul societăţii comuniste “Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”, ceea ce presupune că prostia înseamnă putere, iar cel ce are mult, trebuie să i se mai dea.

Partidul şi-a schimbat tactica, dar ideea a rămas aceeaşi, a încercat să mă asigure Victor Gulov, un membru al Partidului Comunistilor. Ce să zic? Ideea din trecut e lampa prezentului care ne luminează viitorul (sumbru). Paradoxal, însă, e conţinutul acestei idei: – pământul - poporului, fabricile şi uzinile - muncitorilor şi bunăstarea - cetăţenilor. Mama lor de ochi orbi! Trăiesc întro ţară de vis şi eu nu văd acest lucru, dar în schimb văd o iluzie – pământul este, poporul nu-i, iar puţinii care au mai rămas nu prea au cu ce să-l prelucreze; cele mai multe fabrici şi uzine sunt sau închise sau se menţin din greu pe linia de plutire, iar pe muncitori poţi să-i ai cu vagonul, doar că de peste hotare; bunăstarea ne inundă, încât nu ştiu ce să fac cu ea de atâta sărăcie…

(Articol realizat în timpul practicii la Ziarul de Gardă)