Atunci când merge pe stradă, Ion Botezatu nu se deosebeşte practic cu nimic de ceilalţi pietoni. Poate doar prin statura destul de impunătoare şi mersul lent, parcă leneş, dar sigur. Însa pentru Facultatea de Filologie a UPS “Ion Creanga”, dl Ion a fost, printre studenţi, cea mai populară persoană, şi încă continuă să fie. Toţi ale căror drumuri s-au intersectat fie şi tangenţial cu ale profesorului de literatură veche nu-l mai pot uita. Unii pentru obiectivismul lui, alţii pentru ironia sa fina imbibata cu o doza de umor, o buna parte pentru pedantismul in vorbire, dar cei mai multi pentru faptul ca au avut “coada” la disciplina dl Botezatu. Chiar si cei care nu au avut ocazia sa-l cunoasca personal, stiau destul de multe, pentru ca in facultate deja se instaurase un fel de traditie - din circa 100 de studenti care sustineau in I an de studii colocviu la literatura veche, circa jumatate picau.

Studentii de obicei gaseau tapul ispasitor in faptul ca “e foarte greu”, “dl profesor cere prea multe”, “nu avem timp suficient ca sa citim letopisetele” etc.
“Literatura veche se afla in stransa legatura cu istoria, fapt ce-i confera un specific aparte”, marturiseste Ion Botezatu. Dar sunt unele lucruri elementare pe care studentul nu le stie, spune parca ar vrea sa se apere de invinuire, profesorul.

Printre discipoli deja se nascuse un fel de legenda. Aceasta spune ca nu te poti considera cu adevarat student, pana ce nu treci de disciplina dl Botezatu, lucru care unora le reusea abia dupa vreo 6-7, sau chiar mai multe incercari. Iar acest proces, care pentru unii era destul de indelungat, studentii l-au asociat cu numele de familie al profesorului - Botezul.

O viata de profesor onesta

“Sa smulg eu nota cu carligul de la profesor?”, se intreaba nedumirit dl Ion, amintindu-si de anii de studentie petrecuti in or. Balti. “Ori stii, ori nu stii”, isi termina el parca iritat gandul.

Crede ca acest lucru ia intrat in sange, din care cauza niciodata nu a pus vreo nota sau vreun punct de pomana.
“Daca a venit la studii trebuie sa invete, dar nu sa taie frunza la caini, in timp ce parintii se spetesc ca sa-si intretina odrasla”, spune profesorul.

“Nu m-am umilit cand eram student, aveam demnitate, de aceea niciodata n-am dat crezare celor care varsa lacrimi de crocodil”, motiveaza dl Ion.

Faptul ca salariul unui profesor este mizer, il stiu toti. Pedagogii se vad astfel siliti sa gaseasca alte modalitati de obtinere a unor surse financiare si cea mai frecevnta este mita. Nu din tagma acestora este si Ion Botezatu, desi avea o multime de motive so faca.

Cei circa 200 lei pe care ii primea lunar ii ajungeau doar pentru tigarte. Mai are pensia, si aia mizarabila, din care incearca sa traiasca onest. “Niciodata nu ma intind mai mult decat imi permite plapuma”, explica prin zicale si cu un pic de mandrie in glas dl Ion.

Colegii nu au incercat niciodata sa-l roage pentru a favoriza un student sau altul. Din start si-a impus obiectivismul si corectitudinea.

“Nu inteleg unii profesori, care nu se respecta pe sine, da mirat din umeri profesorul, referindu-se la unii colegi de breasla care iau mita. Am cunoscuti care motiveaza acest lucru josnic prin faptul ca “decat sa le puna altcineva nota, mai bine le pun eu si ma mai aleg cu cate ceva”.

“Nu vreau sa invinuiesc pe nimeni, dar cred ca in perioada aceasta de tranzitie, valoreaza in primul rand banul”, conchide cu amaraciune in glas dl Ion.

Arma anti-lene - zeflemeaua

Verticalitatea si corectitudinea in tot ce face si vorbeste este prezenta si mai nuantat in relatia profesor-student.

“Niciodata nu mi-am permis sa insult studentul”, marturiseste Ion Botezatu. Chiar si pe cei, cum le spune el, “din categoria oamenilor pierduti”.

O gluma sau o vorba ironica la adresa unuii student lenos sau orgolios, in bagajul de cunostinte al dl Ion intotdeauna se gaseste. “Dar niciodata nu intreceam masura si gaseam echilibrul”, marturiseste profesorul.

“Intodeauna mi-a fost proprie zeflemeaua, mai ales in cazul celor care nu doresc sa-si cheltuie energia”, spune dl Ion cu o sclipire in ochi si cu un zambet sarcastic in coltul gurii.

Anual, circa 200 de persoane solicită azil, refugiu sau protecţie umanitară în Republică Moldova. Unele dintre acestea, conştiente sau nu, sunt purtători de diferite boli, infecţii sau viruşi. Dacă, în principiu, acest lucru nu sperie medicii autohtoni, lucrurile se complică atunci când unele persoane sunt bolnave cronice sau când aparatele de laborator califică infecţia drept virus de etimiologie necunoscută.

Exotism în stil medical
Potrivit Ecaterinei Silvestru, şefa Direcţiei Migraţie din cadrul Biroului Migraţiune şi Azil al MAI, procedura de depistare şi de tratare a bolilor de care suferă unii solicitanţi de azil este una destul de simplă. Aceştia sunt supuşi unui control medical la Centrul de cazare pentru solicitanţii de azil şi cei care au unele probleme de sănătate sunt internaţi în instituţiile medicale specializate. Acolo, aceştia beneficiază de asistenţă medicală gratuită de rând cu ceilalţi pacienţi, fără nici o diferenţă.

Aceeaşi sursă menţionează şi faptul că, în RM, nu există un cabinet medical care s-ar ocupa în exclusivitate de tratarea solicitanţilor de azil, în special a celor care suferă de boli mai puţin obişnuite pentru această regiune.

În Ucraina este un Cabinet de boli tropicale, în România unul de boli nespecifice şi boli exotice, iar noi nu avem aşa ceva, spune Ecaterina Silvestru. Deşi Moldova se află în urma vecinilor săi la capitol respectiv, acest lucru este unul temporar. Cel puţin aşa susţine sursa citată. Ea spune că, în prezent, MAI lucrează asupra unui proiect care prevede deschiderea unui astfel de centru medical specializat.

Până nu te confrunţi, nu ştii
Totul a început însă de la un tânăr refugiat din Africa de 22 de ani. Acum 2 ani, acesta a avut o lovitură banală la picior, ca după o lună organismul său să reacţioneze în mod straniu. După ce a fost examinat la Spitalul de boli infecţioase „Toma Ciorbă”, tabloul care s-a colorat era unul destul de pestriţ: imunitatea era la pământ, i-a fost depistat parazitul intestinal tenia-boului, hepatita C, TBC la sistemul osos, început de poliomielită (virus care atacă substanţa cenuşie a măduvii spinării) şi un virus necunoscut pe care medicii nu-l puteau trata. Întrun final, acestuia i-au fost perfectate actele şi dus în Canada pentru tratament.

Cazul tânărului ne-a deschis ochii la o lacună foarte serioasă în domeniul protecţiei sănătăţii, atât a angajaţilor biroului şi a populaţiei, cât şi a altor refugiaţi în condiţiile de trai compact, spune Ecaterina Silvestru. Şefa Direcţiei Migraţie a mai subliniat şi faptul că majoritatea solicitanţilor de azil vin din anumite ţări care au nişte boli specifice, iar reactivele aflate în dotarea instituţiilor medicale din ţară nu le pot depista şi, respectiv, nu se ştie cum să fie protejate celelalte persoane. Nu ştiu cum acesta se va numi – cabinet, secţie. Principalul e că acesta va fi deschis în 2009 şi că va fi creat pe lângă MAI, a conchis sursa citată.

Născut în Orient ca să moară în Occident?
Cazul unui bărbat de 40 de ani originar din Irak este unul tragic. Deşi medicii ştiu cu siguranţă de ce acesta suferă, nu prea au cu ce îl ajută.

Potrvit Galinei Durbailov, medic la Secţia hematologie nr. 1 de la Institutul Oncologic, acesta are cancer în sânge întro formă avansată şi că se află întro stare foarte gravă. Refuzând să ofere detalii despre modul de tratare a acestuia, Durbailov a menţionat doar faptul că a înaintat mai multe demersuri şi solicitări către instituţiile de resort cu lista de medicamente necesare, dar nu a primit nici un răspuns.

În schimb, servicul de presă al Ministerului Sănătăţii spune că toţi solcitanţii de azil internaţi în spitale beneficiază de un tratament în totalitate gratuit. Pe de altă parte, o sursă din cadrul Biroului Migraţie şi Azil spune că bărbatul e ţintuit la pat din cauza paraliziei care i-a afectat cea mai mare parte a corpului, iar medicamntele necesare pentru tratarea acestuia sunt foarte scumpe. Deşi nu a menţionat preţul concret al medicamentelor, aceeaşi sursă a lăsat să se înţeleagă că acesta ar fi de câteva zeci de mii de lei, sumă pe care statul nu şi-o poate permite s-o plătească.

Potrivit datelor oferite de către Ecaterina Silvestru, şefa Biroului Migraţie şi Azil din cadrul MAI, problemele de sănătate întâlnite cel mai frecvent la solicitanţii de azil sunt TBC şi imunitatea scăzută.

Acest lucru se întâmplă din cauza schimbării anturajului şi a stresului. Oameneii nu sunt siguri de ziua de mâine, ceea ce constituie un factor psihologic care îi afectează foarte mult, a opinat şefa BMA.

Lipsa forţei de muncă calificată, în special la categoria meserii, este una din principalele probleme cu care se confruntă unii agenţi economici şi, ca rezultat, productivitatea e cu mult mai scăzută decât posibilităţile reale ale organizaţiei. Fabrica de articole de marochinărie “Artima” are circa 450 de angajaţi, deşi numărul total de locuri de muncă este de peste 700. Astfel, chiar dacă uzina produce anual valize şi genţi de voaiaj în sumă totală de circa 20 mln. lei, conducerea acesteia susţine că volumul marfei s-ar majora simţitor dacă cele 250 de posturi vacante ar fi ocupate.

“Livrăm doar atât cât producem”
“Pierderile cauzate de fluctuaţia personaului le estimez cu 15% din proporţia rentabilităţii”, spune Alexandra Can, directorul general al SA “Artima”. În condiţiile respective, fabrica produce anual circa 22 mii de unităţi, exclusiv pentru export. Deşi valoarea totală a mărfii produse de “Artima” pe parcursul unui an este sub 20 mln. lei, directorul e sigur că această cifră poate fi depăşită cu uşurinţă dacă s-ar reuşi rezolvarea celei mai grave probleme – lipsa forţei de muncă. “Avem şi spaţiu, şi posibilităţi, iar dacă am avea un număr necesar de angajaţi, am spori productivitatea nu cu 20 la sută, cât este acum, ci cu 40”, afirmă Alexandra Can.

Nicolae Tătaru, şeful Secţiei resurse umane, normare şi salarizare a muncii, spune că unii angajaţi sunt nevoiţi să facă 2-3 procese ca sistemul de producere să fie fluent. Sursa citată mai zice că, din lipsa forţei de muncă, fabrica livrează atât cât produce, iar uneori se mai întâmplă ca, din acelaşi motiv, să nu livreze cantitatea dorită.

Pregătesc tinerii ca să lucreze … peste hotare
Potrivit Alexandrei Can, directorul general al SA “Artima”, numeroasele încercări de a rezolva problema deficitului de personal nu prea au avut sorţi de izbândă. “Angajăm şi persoane nespecializate care urmează însă nişte cursuri de câteva luni, organizate în colaborare cu Oficiul Forţei de Muncă”, spune directorul fabriici. Însă pentru a avea angajaţi de o calificare mai înaltă, sursa citată afirmă că ajută ucenicii de la şcolile profesionale să urmeze cursurile Colegiului Tehnologic, la secţia fără frecvenţă, toate cheltuielile fiind din contul întreprinderii. Dar nici aşa doritori nu sunt prea mulţi. Alexandra Can susţine că, în ultimii 3 ani, au fost 11 tineri dornici să accepte oferta, însă până la urmă au rămas 8 persoane.

Victor Domnişor, specialist din Secţia resurse umane, normare şi salarizare a muncii din cadrul SA “Artima”, spune că 80% din persoanele care se angajează părăsesc întreprinderea peste 1,5-2 ani. Aceeaşi sursă afirmă că circa 90 la sută din cei care pleacă în scurt timp de la angajare invocă motivul că salariul este mic sau că intenţionează să plece la muncă peste hotare. “Ei vin nepregătiţi, noi îi învăţăm, apoi ei capătă experienţă şi viteză de muncă şi pleacă”, zice un pic revoltat Victor Domnişor.

Selectare mai dură, şi totuşi …
Pentru a încerca să mai stablizeze un pic situaţia cu fluctuaţia de personal, Victor Domnişor spune că, modul de selectare a potenţialilor angajaţi este unul dur. “Ţinem cont de faptul ca persoana să aibă o atitudine serioasă, să inspire încredere şi să fie dornică de lucru, că de învăţat îl învăţăm noi”, explică specialistul. Însă tot el recunoaşte că lucurile nu s-au prea schimbat, pentru că atunci când o persoană doreşte să se concedieze, ei nu au dreptul nici legal, şi nici moral ca să-i menţină la serviciu.

Alexandra Can, directorul fabricii spune că instruirea unui novice în domeniu costă întreprinderea, în medie, cam 1 800 de lei pe lună, situaţie pe care ei sunt nevoiţi să o accepte din lipsă de personal suficient. Sursa citată afirmă că, pentru a acoperi cât mai multe locuri de muncă instituţia achiziţionează tehnică modernă, care efectuează un volum mare de lucru cu un personal destul de redus.

Maşinile iau locul oamenilor
Liuba Covalenco, şefa Secţiei de producere nr. 4, spune că în atelierul pe care îl conduce sunt 10 posturi libere. Astfel, tot volumul de lucru necesar îl îndeplinesc 28 de lucrători. “Din fericire, atunci când trebuie să îndeplinim o comandă mai mare întrun termen relativ scurt, ne scapă din situaţie unii angajaţii cu o calificare înaltă care suplineşte activitatea persoanelor lipsă,”, afirmă şefa secţiei.

“În martie brigada a fost completată şi e mult mai uşor de lucrat”, spune Victoria Palii, o cusătoreasă de 22 de ani. Tânara susţnine că, anterior, puţinii angajaţi ai secţiei erau nevoiţi să lucreze la mai multe maşini ca produsul final să vadă lumina zilei.

În Secţia de croitorie activează doar 13 oameni, deşi cu ceva timp în urmă numărul acestora era de 56. Irina Chiril, şefa secţiei, spune că acest lucru se datorează faptului că, acum vreo 6 ani, fabrica a cumpărat 2 maşini de croire automate, pentru care întreprinderea a plătit 12 000 euro. “Dacă o maşină nouă taie 100 de bucăţi întro oră, atunci cea manuală din perioada sovietică îndeplineşte acelaşi volum de lucru în 4 ore”, menţionează Irina Chiril.

Rihard Calărăşeanu, unul din cei doi operatori de croit, spune că lucrul la maşinile automate e mult mai uşor, din punct de vedere fizic, dar în schimb necesită efort mintal. “Trebuie să ţinem minte multe lucruri, în special instrucţiunile”, explică operatorul. El menţionează şi faptul că sunt jurnale speciale cu datele necesare, dar că el şi colegul său preferă să memorizeze cât mai mult posibil pentru a nu răsfoi foile de fiecare dată când are nevoie de ceva.

Salariul mare atrage lucrătorii
În opinia lui Iurie Gotişan, expert economic, una din cauzele principale ale fluctuaţiei de personal la fabricile mari din industria uşoară este numărul impunător de întreprinderi mixte. “În ultimii ani, sectorul de textile s-a dezvoltat dinamic în urma investiţiilor străine care şi-au concentrat activitatea anume în acest sector şi cum astfel de organizaţii au între 20 şi 50 de angajaţi, remunerarea este una destul de mare, în comparaţie cu unele fabrici de la noi”, susţine expertul. Iurie Gotişan combate opinia precum că lipsa forţei de muncă la unele instituţii ar fi generată de plecarea cetăţenilor la muncă în străinătate şi susţine ideea că aceştia îşi propun serviciile unor firme, de obicei cu capital majoritar străin, unde remunerarea este pe măsura aşteptărilor.

În fiecare dimineaţă, în căminul studenţesc 3b din str. Eugen Coca, 29, poţi vedea o bătrânică scundă ce târâie după ea un sac murdar plin cu hârtie igienică. Ea e persoana responsabilă de curăţenia în cele 32 de veceuri ale căminului cu 9 etaje. Îi spune Valentina Căpitan şi are 77 de ani. Lucrează deriticatoare de 19 ani. De obicei, dna Valentina merge cu capul plecat, parcă în semn de supuşenie faţă de propria-i soartă.

Ăsta e începutul unui feature radio pe care l-am realizat astă toamnă cu o bătrânică din Chişinău. Deşi am locuit 4 ani în căminul în care aceasta lucrează, niciodată nu am bănuit cât a muncit şi cât mai munceşte ca să supravieţuiască. Pentru a asculta viaţa zbuciumată a bătrânei rezumată în 5min 43sec click aici.

După cum a declarat domnul Voronin înaintea sărbătorilor de Paşti, în cadrul unei emisiuni televizate la postul Nit, am putea fi martorii unui eveniment inedit - inaugurarea unei expoziţii în cadrul căreia vor fi expuse toate caricaturile cu chipul lui Voronin apărute în mass-media de la noi.

Şeful statului a lăsat să se înţeleagă că lucrările de colectare a “portretelor” se află în toi şi că acestea vor fi expuse publicului în viitorul apropiat la agenţia informaţională de stat Moldpres. Voronin chiar a promis că el însuşi va tăia panglica roşie de inaugurare.

Ceea ce m-a mirat cel mai tare însă a fost mândria cu care vorbea “tătuca” de caricaturile cu imaginea sa. Mi s-a creat la un moment dat senzaţia că acestea (caricaturile) sunt un omagiu aduse personalităţii sale. În special el s-a arătat mândru de imaginile în care chipul său are pe cap renumita budionovkă.

Se pare că Voronin nu înţelege rostul adevărat al caricaturilor pe care el le crede doar nişte schiţe făcute la comanda nu ştiu cui la adresa idealei sale persoane. Se pare că el nu vrea să înţeleagă că nimeni nu e perfect, iar el nu face excepţie, iar caricaturile pe care el le găseşte năzbâtiile unor pictoraşi neascultători sunt oglindirea unor trăsături de-ale sale pe care el înceracă să le nege cu obrăznicie şi încăpăţânare.

PS. Foto 1 e de pe timpul.md, iar Foto 2 de pe communistsforkerry.com.

Bătrânul Lenin trăieşte ca şoimul singuratic. Parafrazându-l pe Alescandri, acesta a fost primul gând care mi-a răsărit în minte la vederea pleşuvei personalităţi istorice. Oricât nu ar susţine comuniştii moderni că Vladimir Ilici mai este încă viu, în sensul metaforic, evident, observ cu uşurinţă că acesta este mort mai mult ca oricând, şi asta pentru că, aparent, discipolii săi îi urmează învăţămintele, pe când, de fapt, aceştia demult au devenit mai ipocrizi decât ar crede ipocrizia însăşi.

În timp ce Vladimir Lenin, scuze, Voronin, recita (ca pe un vers) discursul său despre istorie, socialism, poporul sovietic, moştenirea lui Ilici, partid, alegeri şi necesităţile de azi ale Moldovei, mă tot întrebam cam câte cărţi semnate de marii ideologi comunişti a citit preşedintele? Mai curând a început el singur să scrie şi să aplice propriile teorii.

De fapt, în prezent, suntem martorii creării unui nou curent leninism, pe care am putea, fără rezerve, să îl numim voroninism. Principiile acestuia pot fi formulate şi de un copil. Societate egalitaristă în care toţi sunt egali, în funcţie de cine ţi-e tata. Toţi se bucură de acelaşi statut social şi economic, în dependenţă de cât ai reuşit să furi aflându-te la putere. Se mai adaugă aici şi principiul societăţii comuniste “Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”, ceea ce presupune că prostia înseamnă putere, iar cel ce are mult, trebuie să i se mai dea.

Partidul şi-a schimbat tactica, dar ideea a rămas aceeaşi, a încercat să mă asigure Victor Gulov, un membru al Partidului Comunistilor. Ce să zic? Ideea din trecut e lampa prezentului care ne luminează viitorul (sumbru). Paradoxal, însă, e conţinutul acestei idei: – pământul - poporului, fabricile şi uzinile - muncitorilor şi bunăstarea - cetăţenilor. Mama lor de ochi orbi! Trăiesc întro ţară de vis şi eu nu văd acest lucru, dar în schimb văd o iluzie – pământul este, poporul nu-i, iar puţinii care au mai rămas nu prea au cu ce să-l prelucreze; cele mai multe fabrici şi uzine sunt sau închise sau se menţin din greu pe linia de plutire, iar pe muncitori poţi să-i ai cu vagonul, doar că de peste hotare; bunăstarea ne inundă, încât nu ştiu ce să fac cu ea de atâta sărăcie…

(Articol realizat în timpul practicii la Ziarul de Gardă)

Depozitele pentru pastrarea alimentelor in unitatile alimentare nu au mai fost reparate din 1992. Unii dintre soldatii de azi s–au nascut atunci cand aici se facea ultima reparatie. Azi, militarii primesc bucate din incaperi mucezite si din frigidere «decongelate». Cazuri de intoxicare «inregistrate oficial» nu sunt prea multe, in schimb neoficial, in cantina militara e nevoie de masca antigaz.

Neglijenta in serviciu de care dau dovada sefii de depozite alimentare ale Armatei Nationale serveste ca factor de risc. Aceasta este concluzia la care au ajuns procurorii militari dupa efectuarea unor controale subite la magaziile mai multor unitati militare. Pe langa insuficienta sau chiar surplusul de produse alimentare, inspectorii au descoperit ca acestea erau pastrate in conditii antisanitare, cu riscul de intoxicare in masa a soldatilor, fenomen care a mai fost inregistrat in Armata acum cativa ani.

La toate cele 11 unitati militare supuse controlului (8 unitati ale Armatei Nationale si 3 unitati ale trupelor de carabinieri) au fost depistate nereguli in ceea ce priveste evidenta si pastrarea produselor alimentare. Cele mai grave abateri au fost inregistrate la Brigada II Infanterie Motorizata «Stefan cel Mare».

Masca antigaz pentru depozitele alimentare

Un comunicat al Procuraturii Generale anunta acum 2 saptamani ca numai la depozitul alimentar al Brigazii II a fost descoperit un deficit de produse in valoare de aproape 20 mii lei. Ceea ce se pastra acolo, putea fi scris tot la pierderi, caci peretii magaziei erau umezi si plini de mucegai, iar bunurile pastrate in frigidere erau partial dezghetate, ceea «ce poate cauza alterarea acestora, si intoxicarea militarilor».

La scurt timp dupa efectuarea controlului, Ministerul Apararii (MA) a anuntat ca plutonierul adjutant Alexandru Sumenovici, seful depozitului in cauza, a fost demis si obligat sa returneze suma prejudiciului cauzat.

Procuratura Generala sustine ca, in afara de sefii de depozite care sunt responsabili nemijlocit de pastrarea in conditii optime a produselor alimentare, vina o poarta si sefii sectiilor alimentare, adjunctii comandantului cat si comandantul insusi. Procurorii spun ca sefii magaziilor nu pot sa repare depozitele vechi, dar se fac responsabili de pastrarea curateniei, astfel incat «sa nu fie nevoie de masca antigaz ca sa poti intra».

Din cantina direct la medic

Ion Tarvon, medicul–sef al MA, s–a eschivat sa spuna daca au avut loc intoxicatii in randurile soldatilor. Cateva surse din cadrul Procuraturii spun insa ca, au fost inregistrate trei cazuri de intoxicare cu produse alimentare sau in rezultatul modalitatii de preparare a acestora.

Potrivit acelorasi surse, pe 17 aprilie 2006, 57(!) de militari din unitate s–au adresat medicului, invocand dureri de burta, iar 19 dintre acestia au fost spitalizati. Ulterior, Centrul de Medicina Preventiva (CMP) a ajuns la concluzia ca totul s–a intamplat din cauza incalcarii conditiilor de pastrare si preparare a bucatelor.

Potrivit Procuraturii Generale, Alexandru Sumenovici, seful depozitului alimentar al Brigazii II, ar fi motivat dezghetarea produselor prin faptul ca frigiderul s–ar fi defectat cu vreo doua zile inainte de control. L–am contactat pe Alexandru Sumenovici, la telefonul mobil, dar nu a fost de gasit.

In schimb, capitanul Radu Pociumban, seful Serviciului Alimentar de la Brigada II, subliniaza faptul ca, lucrurile stau un pic altfel decat asa cum le–au interpretat procurorii militari, deoarece «organul de ancheta a exagerat un pic cu neregulile depistate, in special la capitolul conditiilor de pastrare a alimentelor».

El zice ca unele produse erau partial dezghetate nu pentru ca frigiderul ar fi fost defectat, ci pentru ca a fost scos din priza, mentioneaza Pociumban. Astfel se intampla cam o data la 2–3 zile, deoarece produsele trebuiesc transmise pentru preparare. E un sistem circular, mai spune Pociumban, unele produse sunt dezghetate si transmise, in timp ce altele le iau locul.

Depozitul, la varsta majoratului

Totodata, el a mentionat si faptul ca din 1992, an in care s–a constituit Armata Nationala, depozitele alimentare nu au fost reparate capital, deci au deja peste 16 ani de activitate. In perioada respectiva s–au facut doar niste reparatii mai putin decat cosmetice. «Bani pentru intretinerea acestora nu se aloca, in schimb vine ordin de la minister prin care suntem anuntati ca trebuiesc pregatite incaperile magaziei pentru primirea alimentelor pentru sezonul rece,» spune seful Serviciului Alimentar.

Potrivit lui cheltuielile pentru intretinerea depozitelor alimentare trebuie sa fie suportate din surse extrabugetare. Insa acestea sunt, practic, inexistente, si reparatia magaziilor se rezuma doar la varuitul peretilor.

Am insistat sa aflam care e pozitia MA fata de imposibilitatea unitatilor militare de a intretine magaziile. Locotenent–colonelul Iustin Vacarenco, seful Serviciului Relatii Publice, a solicitat un demers oficial, pe motiv ca «Ziarul de Garda nu scrie asa cum trebuie».

Ludmila Antosi, sefa Sectiei Igiena Alimentatiei din cadrul Centrului Municipal de Medicina Preventiva, spune ca, fiecare categorie de produse alimentare are conditii si termeni de pastrare diferite. Totusi, pentru produsele agricole si de bacanie cerintele sunt practic aceleasi: ca incaperea sa fie uscata, bine aerisita si protejata de insecte si rozatoare. Ea spune ca se interzice pastrarea produselor alimentare intr–un depozit umed, plin de mucegai. Potrivit unor cercetari efectuate la catedra Sanatate Publica a Universitatii de Medicina si Farmacie «Nicolae Testemitanu», principalele cauze de intoxicare acuta sunt nerespectarea cerintelor sanitare in procesul de producere a alimentelor, cat si conditiile de insalubritate.

(Articol realizat în timpul practicii la Ziarul de Gardă)

Sute de mii de lei cheltuiţi nejustificat, şi peste un milion de lei sub formă de salarii neimpozitaţi. Acesta e rezultatul activităţii a 6 ambasade ale Republicii Moldova: cele din Turcia, Israel, China, Letonia, SUA şi Reprezentanţa Permanentă pe lângă ONU de la New York. Pentru evaziune fiscală şi utilizarea banilor publici contrar prevederilor bugetare, legea prevede pedepse, amenzi şi demisii. Deşi Hotărârea nr. 84 a Curţii de Conturi cu privire la reviziile financiare efectuate în perioada 2004-2007, confirmă abuzurile, Fiscul, Ministerul Finanţelor şi cel de Externe nu recunosc frauda.

Cel mai mare paradox la acest capitol a fost depistat tot la Reprezentanţa ONU. Edificiul, în care misiunea îşi desfăşoară activitatea, a fost procurat în 2003 pe bani publici, însă, Curtea de Conturi nu a putut vedea actele de proprietate pentru că reprezentanţa, condusă atunci de Alexei Tulbure, “nu dispune de documente privind confirmarea dreptului de proprietate asupra acestui imobil”. După cum ne-a explicat Valentina Madan, directorul de departamente din cadrul Curţii de Conturi, toate actele de cumpărare a imobilului sunt în regulă, doar că acestea au fost semnate în numele unei persoane fizice, adică a ambasadorului, şi nu în numele reprezentanţei. Am văzut un risc în acest lucru, mai spune directorul, şi ca să nu apară ulterior probleme, am cerut ca dreptul de proprietate să fie transferat pe numele ambasadei.

Tulbure: banii publici pentru clădirea proprie
Andrei Gorciacov, directorul-adjunct al Direcţiei Buget şi Finanţe a MAEIE, a menţionat doar faptul că Reprezentanţa a inclus în planul de acţiuni “clarificarea situaţiei şi obţinerea actelor necesare privind confirmarea dreptului de proprietate asupra imobilului în care este amplasată misiunea”.

Am solicitat opinia reprezentanţilor CCCEC, despre faptul dacă a fost analizat acest caz. Alexandru Gâscă, purtătorul de cuvânt al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, a declarat că nici un dosar penal cu privire la procurarea imobilului nu a fost intentat. Gâscă a mai adăugat că acest lucru este legitim, dacă ambasadorul a fost împuternicit de către Guvern ca să semneze în numele instituţiei. În opinia lui, e vorba, probabil, de încălcări minore de ordin tehnic, deoarece Ministerul Finanţelor pur şi simplu nu ar fi transferat banii, dacă ar fi fost unele nereguli.

În ceea ce priveşte spaţiul locativ pentru angajaţii ambasadei, cât şi locul de muncă al acestora, hotărârea oglindeşte şi aici anumite abateri de la normă. Prin urmare, apartamentele în care locuiesc personalul reprezentanţei din Israel nu au fost predate “în folosinţă [...] prin actele corespunzătoare” şi, pe deasupra, aceasta a admis, în anul 2005, depăşirea limitei de cheltuieli cu circa 90000 lei din contul mijloacelor bugetare, la alineatul „Arenda încăperilor”.

În acelaşi timp, ambasada RM în SUA a depăşit cu aproximativ 70000 lei plafonul stabilit pentru achitarea arendei spaţiului locativ. Pe lângă aceasta, contractul de închiriere a apartamentelor “nu au fost încheiate de către Ambasadă, dar de către personalul acesteia”. Şi angajaţii Reprezentanţei Permanente a RM pe lângă ONU au încheiat contracte de închiriere a spaţiului locativ, acestea fiind doar contrasemnte de conducerea instituţiei.

Şi la acest capitol, potrivit lui Andrei Gorciacov, MAEIE încearcă să evite repetarea încălcărilor depistate de către Curtea de Conturi. Astfel, în cadrul ambasadelor “au fost întocmite comisii de primire-predare a apartamentelor şi bunurilor materiale aflate în folosinţă membrilor misiunii”, iar personalul instituţiilor s-a informat “despre modalitatea de evidenţă a banilor transferaţi în avans ca garanţie de achitare pentru apartamentele închiriate”.

Dar cea mai „populară” încălcare stabilită în activitatea ambasadelor rezidă în depăşirea limitelor de cheltuieli sau în cheltuirea nejustificată a banilor publici. Astfel, Ambasada R. Moldova în Turcia a depăşit limita financiară preconizată de lege pentru anul 2006 cu aproape 400000 lei, la articolul „Plata mărfurilor şi serviciilor”.

Bilet la Moscova, fără acordul Ministerului
Nici ambasada noastră din Israel nu a ocolit aceste încălcări. Instituţia respectivă a ajuns citată în actele Curţii de Conturi, datorită acţiunilor actualului ministru în exerciţiu al Culturii, Artur Cozma. În 2005, când acesta era deja ex-ambasador, reprezentanţa, condusă de Anatol Vangheli, a decis alocarea a circa 7000 de lei pentru o deplasare la Moscova a lui Artur Cozma. Totul s-a întâmplat fără acordul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Pentru alţi circa 35000 lei cheltuiţi în acelaşi an, Ambasadorul Vangheli nu a prezentat nici un fel de acte justificative.

Şi Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, condusă de Alexei Tulbure, a depăşit cheltuielile prevăzute de lege. Cu vreo 30000 mii lei a fost depăşită limita pentru „Primele de asigurare medicală achitate de patron peste hotare”. Alte peste 40000 lei au fost cheltuite abuziv pentru obiecte „de uz casnic, neprevăzute de norme”, în timp ce alte 13000 lei au fost cheltuite pentru încărcarea telefoanelor mobile ale personalului ambasadei, care ar fi fost logic şi legal să fie achitate din contul angajaţilor.

Curtea de Conturi arată că cheltuielile nejustificate iau o formă şi mai „personală” la ambasada RM în SUA. Convorbirile telefonice personale la telefoane mobile au însumat aici aproape 60000 lei, plătiţi din contul statului. Tot acolo, s-a întâmplat că o parte din angajaţi au fost rechemaţi din misiunea diplomatică, dar nu au plecat acasă cu mâna goală. Ei şi-au luat bagaje supraponderale, pentru transportarea cărora Ambasada a plătit peste 33000 lei. Tot la Ambasada Moldovei de la Washington, un membru al familiei ambasadorului, a primit o indemnizaţie de 2 640 $ la „atingerea vârstei de 18 ani”.

Am solicitat opinia reprezentanţilor Ministerului Finanţelor (MF) cu privire la comiterea acestor abuzuri. Surse din cadrul Serviciului Control Financiar şi Revizie de la MF au declarat că, atunci când o instituţie cheltuie nejustificat banii publici sau depăşeşte limita de cheltuieli preconizată, există două căi de rezolvare a situaţiei. Sau persoana vinovată restituie banii irosiţi, sau organele de drept decid o pedeapsa aplicată acestei persoane şi chiar conducătorilor care nu au supravegheat corespunzător activitatea acestor persoane.

În opinia lui Victor Parlicov, expert economic de la IDIS “Viitorul”, problema respectivă trebuie privită şi din alt unghi de vedere. Revizorii nu trebuie să calculeze cu cât au depăşit ambasadele limitele de cheltuieli. În cazul Ambasadelor, care sunt prezente în statele străine pentru a aduce beneficii concrete pentru stat, este important să se evalueze care au fost efectele activităţii acestora, ce contribuţie au adus corpurile diplomatice pentru protejarea intereselor R.Modova în structurile internaţionale. „E prea puţin să demonstrezi că cineva că a furat un chibrit, din moment ce el trebuia să aducă un lingou de aur,” a conchis Victor Parlicov.

De la Preşedinţie – la Ambasadă, pentru evaziuni fiscale
Aceeaşi hotărâre a Curţii de Conturi reflectă şi unele nereguli ce ţin de angajare, remunerare şi impozitare. Ambasada Moldovei în Republica Letonă, condusă la momentul reviziei de Eduard Melnic, spre exemplu, nu a impozitat vreo 80000 lei care au fost achitaţi cu titlu de „retribuire a muncii persoanelor netitulare angajate la menţinerea curăţeniei”.

La rândul său, reprezentanţa Moldovei de la Istanbul, sub conducerea lui Mihai Barbulat, fostul şef al Serviciului protocol şi secretariat al Aparatului preşedintelui, a reflectat neîntemeiat la capitolul „Indemnizaţiile de funcţie ale membrilor misiunii” aproape 250000 lei, care, în 2006-2007, au servit drept salariu „personalului netitular angajat prin contract în funcţia de şef de cancelarie” şi care nu au fost impozitaţi.

Şi ambasada din Republica Populară Chineză a remunerat persoanele angajate în bază de contract din rândurile cetăţenilor RM în funcţia de contabil-şef, veniturile cărora nu au fost supuse impozitării. Iar reprezentanţa din SUA nu a impozitat 230,0 mii lei pe care i-a achitat cu titlul de retribuire a personalului netitular angajat din Moldova.

În acelaşi timp, ambasada RM în Israel a angajat, fără acordul MAEIE, 2 persoane în funcţiile de contabil-şef şi şef de cancelarie, iar cei peste 500000 de lei cu care aceştia au fost remuneraţi au fost atribuiţi „la articolele de cheltuieli necorespunzătoare ale clasificaţiei bugetare”. Ca şi în cazurile de mai sus, suma respectivă nu a fost supusă impozitării.

Potrivit Zinaidei Podolean din cadrul Direcţiei Control Fiscal a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în cazurile în care remunerarea angajaţilor unei instituţii nu a fost impozitată, atunci, după depistarea evaziunii, organul de resort calculează impozitul care nu a fost plătit, la care se mai adaugă o amendă de 100% din suma impozitului nereţinut. Iar dacă nici darea de seamă nu a fost făcută, se mai ia încă 5% din sumă, lunar. În ceea ce priveşte actele de evaziune fiscală semnalate de Curtea de Conturi în cadrul Ambasadelor, şefa Serviciului Relaţii Externe şi Publice din cadrul aceleiaşi instituţii, care a refuzat să se prezinte, spune că atunci când va veni o indicaţie în acest sens, atunci şi inspectoratul va întreprinde măsurile de rigoare.

Vize gratuite şi bani … “uitaţi”
Abuzurile din instituţiile diplomatice moldoveneşti din străinătate nu s-a oprit aici. Datele pe care ni le oferă hotărârea Curţii ne face să credem că unele ambasade au organizat adevărate “târguri de Cărciun”, cu daruri din abundenţă şi cu reduceri substanţiale la acordarea vizelor.

“Controul selectiv al legalităţii prestărior serviciilor consulare, încasărilor taxelor consulare a stabilit 8 cazuri de acordare gratuită a vizelor, fără a fi anexate documente confirmative”, se menţionează în document, cu referire la activitatea ambasadei RM din Beijing. În plus, aceeaşi ambasadă nu a recuperat, de la persoana vinovată, circa 8000 mii lei pe care misiunea i-a achitat pentru automobilul avariat.

La rândul său, potrivit aceleiaşi hotărâri, ambasada din Turcia, în mod neîntemeiat, a acordat vize gratuite şi cu reducere de 50 la sută. Acestea au fost eliberate cetăţenilor turci care urmau să-şi facă studiile în RM. Ca şi în cazul de mai sus, nici reprezentanţa din Ankara nu şi-a recăpătat banii ce constituiau datorii cu termenul de prescripţie expirat şi care la 1 septembrie 2007 erau de peste 250000 lei.

Iar ambasada RM în Statul Israel, din cauza unor abateri de la legislaţie, nu a recuperat TVA în mărime de 30,3 mii lei în urma “procurării de bunuri şi servicii efectuate în anii 2004-2005”.

Se pare însă că hotărârea Curţii de Conturi dă roade, cel puţin la capitolul transferul în bugetul de stat a sumelor TVA rambusate. Potrivit Minsterului de externe, prin dispoziţie de plată, ambasada din Statul Israel a transferat la buget suma de 55 215,84 lei, iar reprezentanţa din China – 27300 lei.

Iulian Fruntaşu, doctor în ştiinţe politice şi expert în relaţii internaţionale, spune că abaterile de la normă depistate la ambasadele RM în străinătate sunt, cel mai probabil, rezultatul faptului că legislaţia în domeniu are o manşă largă pentru interpretări. Expertul mai susţine că, în situaţia dată, totul depinde de buna creştere a ambasadorilor şi bunul simţ în modul de interpretare a legii.

Pe de altă parte, Fruntaşu consideră că neregulile depistate de Curtea de Conturi sunt doar nişte fenomene nevinovate, care reflectă doar vârful aisbergului. Sunt încă multe lucruri care au fost făcute şi care vor rămâne neelucidate, se arată convins specialistul.

Sursa citată menţioează şi faptul că MAEIE nu e cea mai coruptă organizaţie, pentru că guvernarea şi instituţiile statului sunt profund afectate de corupţie, şi toate acestea din cauza unui management defectuos.

(Articol realizat în timpul practicii la Ziarul de Gardă)

Zilnic, pe străzile capitalei circulă aproximativ 280 de troleibuze, care transportă în medie circa 50 mii de pasageri. Dintre aceştia, se mai întâmplă ca unii să returneze taxatorului tichetul, înainte de a ieşi din transport. Taxatorul, la rândul său, poate să refuze „oferta”, deşi în unele cazuri aceasta este acceptată şi, ulterior, revândută.

Cel puţin un caz depistat zilnic
Potrivit unei surse din cadrul ÎM „Regia Transport Electric Chişinău” (RTEC), pe parcursul anului trecut au fost depistate 500 de cazuri de vindere a tichetelor utilizate.

În acelaşi timp, Liviei Gânga, şefa Serviciului încasări şi control de la RTEC, spune că activitatea celor 600 de taxatori este controlată în permanenţă de către 35 de revizori şi 65 de controlori. Deşi Livia GÂnga zice că numărul acestora este suficient, tot ea menţionează şi faptul că întreprinderea nu poate angaja mai multe persoane în acest scop pentru că nu le permite bugetul instituţiei.

Măcar 3 lei pentru microbuz
Una din taxatoarele de pe ruta de troleibuz nr. 22, pe nume Elena, spune că în cei 1,5 de ani de când lucrează, cel puţin o dată pe săptămână vreun pasager îi returnează tichetul. Ea recunoaşte că acceptă de multe ori „oferta”, în dependenţă de numărul de tichete pe care trebuie să le vândă, conform planului de lucru. În plus, Elena menţionează şi faptul în ultimul timp s-a micşorat numărul pasagerilor care returnează tichetul.

Taxatorul de pe ruta nr. 3 care s-a prezentat doar Mihai, afirmă că nu revinde niciodată tichetele. (Asta, deşi cu câteva minute înainte de discuţie, am observat cum a ridicat de jos un tichet aruncat şi pe care ulterior, i-l propusese unei doamne care achitase taxa şi care refuzase în general să ia biletul). El motivează acest lucru prin faptul că nu doreşte să fie lipsit de primă, din cauza celor câţiva lei câştigaţi în urma vânzării tichetelor folosite.

Oleg, un alt taxator, lucrează pe ruta nr. 22 de o săptămână. El spune că acceptă tichetele de la pasageri, însă menţionează şi faptul că niciodată nu încearcă să abuzeze de acest lucru. Eu nu le iau cu sila, ei singuri mi le oferă şi, în plus, îmi mai fac vreo 3 lei cu care achit taxa în microbuz, seara, când pleac acasă, afirmă taxatorul.

Pagubă dublă pentru buget
Care sunt pierderile suportate de către buget din cauza vânzării tichetelor în mod repetat nu se cunosc cu exactitate. Răspunsul e simplu - nici o instituţie nu posedă astfel de informaţie, fie şi aproximativă.

Datele RTEC-ului ne arată că, anul trecut, zilnic au fost depistate 1,36 de cazuri. Cifra cazurilor nedescoperite râmân a fi necunoscute. Însă dacă ar fi să credem în spusele unor taxatori, timp de o săptămână, cel puţin 2 pasageri le returnează tichetul.

Astfel, reiese că, anual, taxatorii revând tichete în sumă de aproximativ 62 400 lei.

Elena Zorkova, şefa Direcţiei evidenţa contribuabililor şi a veniturilor din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, spune că, oricâte tichete folosite nu s-ar vinde, bugetul oricum suferă o pagubă dublă. În primul rând pentru că taxatorul revinde un bilet, ceea ce presupune că, de fapt, el nu a vândut nici un tichet. Iar ceea ce dublează paguba e faptul că banii obţinuţi prin metoda respectivă nu sunt impozitaţi.

Mustrarea – cea mai frecventă pedeapsă
Livia Gânga, şefa Serviciului încasări şi control, spune că pentru revinderea tichetelor taxatorii sunt pedepsiţi prin diferite metode. Printre acestea se numără mustrarea, mustrarea aspră (aplicate cel mai des), amenda sau chiar concedierea, lucru care, potrivit aceleiaşi surse, s-a întâmplat nu o dată. Din numărul total de taxatori se mai găsesc şi unii necinstitţi, astfel încât unele cazuri de acest gen au ajuns chiar şi la procuratură, mai menţionează sursa citată.

Fenomen în masă
Ion Cotruţă, şeful-adjunct al Direcţiei Transport Auto din cadrul Ministerului Transportului şi Gospodăriei Drumurilor, spune că acest fenomen ţine de cultura şi etica pasagerului, cât şi a taxatorului.

În ceea ce priveşte pedepsirea taxatorilor prinşi asupra faptei, aceeaşi sursă menţionează că administraţia regiei e mai indulgentă cu ei, deoarece condiţiile de muncă şi reţinerea salariului, care îi sperie pe cei dornici de a se angaja, nu le permite să fie severi cu cei care sunt.

Acest fenomen (de vindere a tichetelor utilizate – n.r.) este unul în masă în municipiu, de aceea e şi greu de controlat, a conchis Ion Cotruţă.

PS. În luna decembrie a anului trecut, ÎM “Parcul Urban de Autobuze” intenţiona să scoată taxatorii de pe rutele urbane, pe motiv că o parte dintre aceştia iau înapoi tichetele de la pasageri şi le vând a doua oară, ceea ce prejuducia bugetul instituţiei cu 3 la sută din venit. Drept alternativă, administraţia parcului dorea să instaleze în autobuze aparate speciale mobile, numite turnichete, iar pasagerul să achite taxa cu ajutorul unei cartele.